Viespi

Viespile sunt insecte înțepătoare din ordinul Hymenoptera, subordinul Apocrita, cuprinzând mii de specii care variază de la constructori de colonii extrem de sociali până la vânători solitari. Speciile întâlnite cel mai des în jurul locuințelor aparțin familiei Vespidae, care include viespile galbene (Vespula și Dolichovespula spp.), viespile de hârtie (Polistes spp.) și gărgăunii, cum ar fi viespea mare europeană (Vespa crabro) și gărgăunul cu fața albă (Dolichovespula maculata). Spre deosebire de albine, viespile au ace netede și pot înțepa în mod repetat. Coloniile sociale sunt fondate în fiecare primăvară de o singură regină care a iernat; populațiile ating vârful la sfârșitul verii, când un cuib matur de viespi galbene poate conține câteva mii de lucrătoare. Speciile solitare, cum ar fi viespile de noroi (Sceliphron și Chalybion spp.) și viespile vânătoare de cicade (Sphecius speciosus), își apără rareori cuiburile și prezintă un risc scăzut pentru oameni.

Principalul pericol prezentat de viespi este envenimarea. Veninul de vespide conține fosfolipaze, hialuronidază și antigenul 5, proteine capabile să declanșeze reacții alergice mediate de IgE. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din S.U.A. atribuie anual zeci de decese înțepăturilor de gărgăuni, viespi și albine, majoritatea cauzate de anafilaxie mai degrabă decât de toxicitatea veninului. Riscul crește brusc atunci când cuiburile sunt deranjate, deoarece feromonii de alarmă recrutează apărători în câteva secunde. Cuiburile ascunse în golurile pereților, în izolația mansardei, în gropi în pământ sau în tufișuri dese sunt deosebit de periculoase, deoarece sunt adesea descoperite accidental în timpul tunderii ierbii, al tăierii arbuștilor sau al lucrărilor de renovare. Spre sfârșitul sezonului, viespile galbene caută, de asemenea, proteine și zahăr la picnicuri, în containerele de gunoi și în zonele de luat masa în aer liber, crescând riscul de înțepături în interiorul gurii sau al gâtului.

Gestionarea eficientă urmează principiile Managementului Integrat al Dăunătorilor (IPM), mai degrabă decât pulverizarea reflexivă. Identificarea corectă este primul pas, deoarece viespile sunt prădători importanți ai omizilor, muștelor și altor dăunători și sunt polenizatori valoroși; Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) din S.U.A. și serviciile de consultanță agricolă recomandă lăsarea cuiburilor din zonele cu trafic redus nederanjate până când acestea mor natural odată cu primul îngheț puternic. Acolo unde controlul este necesar, excluderea și igienizarea au cea mai mare valoare pe termen lung: sigilarea golurilor mai mari de șase milimetri, instalarea plaselor la gurile de ventilație ale podurilor și streșinilor, dotarea containerelor de gunoi cu capace etanșe și repararea lambriurilor deteriorate înainte ca reginele să caute locuri de cuibărit în primăvară. Tratarea cuiburilor active trebuie efectuată noaptea cu produse adecvate speciei, echipament de protecție și un plan de evacuare. Cuiburile aflate în goluri structurale, la înălțime sau în apropierea oricărei persoane cu o alergie cunoscută la înțepături ar trebui gestionate de un profesionist autorizat în controlul dăunătorilor, care dispune de instruirea, protecția respiratorie și corporală și echipamentul de aplicare necesare pentru a rezolva infestarea în siguranță.